A A A

Transcrierea actelor de stare civilă

Durata serviciului: 15 minute
Programarea este obligatorie: o solicitare = o programare.

Termenul de soluționare este de circa 60 zile de la data depunerii cererii
Termenul de soluționare este de circa 60 zile de la data depunerii cererii
  • întocmirea dosarului cu eliberarea certificatului de naștere moldovenesc pentru copilul născut în Elveția - gratuit.
  • întocmirea dosarului cu eliberarea certificatului de căsătorie moldovenesc înregistrată în Elveția - 15 euro.
  • întocmirea dosarului cu eliberarea certificatului de deces moldovenesc pentru cetățeanul RM decedat în Elveția : gratuit.
Cetățeanul Republicii Moldova care a înregistrat acte de stare civilă pe teritoriul Confederației Elvețiene (copii născuți, căsătorie, divorț, deces al membrului de familie) este obligat să declare faptele de stare civilă și să le înregistreze corespunzător în registrul de stare civilă al Republicii Moldova.
În baza certificatului elvețian de stare civilă, Agenția Servicii Publice va înregistra actul de stare civilă eliberând în acest sens certificat moldovenesc.
Transcrierea se poate solicita la prezentarea Extrasului de stare civilă multilingv emis de Serviciul de Stare Civilă din orașul/ cantonul de reședință care va fi Apostilat și tradus în limba română. Traducerea efectuată în Confederația Elvețiană va fi autentificată notarial și Apostilată.
Pentru transcrierea actului de stare civilă solicitantul va prezenta:
  • buletin de identitate cu fișa de însoțire sau pașaport valabil moldovenesc în original și fotocopie (în cazul buletinului de tip nou fișa de însoțire nu este necesară / dacă un părinte sau soțul/soția este cetățean străin, se va prezenta copia actului de identitate al acestuia).
  • Extrasul de stare civilă multilingv emis de Serviciul de Stare Civilă din orașul/ cantonul de reședință care va fi Apostilat și tradus în limba română. Traducerea efectuată în Confederația Elvețiană va fi autentificată notarial și Apostilată.
  • actele de stare civilă, după caz (certificatele de naștere moldovenești ale părinților, de căsătorie).
  • Extrasul de stare civilă multilingv emis de autoritățile elvețiene va fi Apostilat și tradus în limba română. Traducerea efectuată în Confederația Elvețiană va fi autentificată notarial și Apostilată.
  • Dosarul de transcriere a actului de stare civilă este transmis spre examinare Agenției Servicii Publice, iar după aprobare Ambasada întocmește actul și emite certificatul moldovenesc transcris.
  • Termenul de soluționare estimativ de 60 zile din data depunerii cererii pentru transcrierea și eliberarea certificatului nu poate fi urgentat. Odată inițiat, procesul trebuie finalizat, din care motiv se recomandă persoanei care planifică să părăsească Elveția în acest termen, să transcrie actul în Republica Moldova la serviciul teritorial de stare civilă.
  • De regulă procedura transcrierii în Republica Moldova are loc în termen redus de 5 zile lucrătoare și se poate face și prin reprezentant împuternicit prin procură autentificată notarial. Procura se poate autentifica la Ambasadă. Pentru informații adiționale recomandăm să verificați rubrica acte notariale.
  • Cererile pentru transcrierea certificatului de căsătorie a părintelui înregistrată în Elveția și transcrierea certificatului de naștere a copilului născut în Elveția pot fi depuse în același timp.
  • Dosarul solicitantului se expediază Agenției Servicii Publice care examinează cererea şi perfectează actul.
  • Ambasada va informa solicitantul despre finalizarea procesului de transcriere și posibilitatea de a primi actul de stare civilă la Ambasadă prin apel telefonic sau email.